Pilotă de pat pentru dormitorul meu

Pentru mine, vara este anotimpul în care am ocazia să călătoresc puțin, să vizitez noi destinații, dar și să-mi pun ordine în lucruri. Tocmai de aceea, îmi împart în două părți concediul de 3 săptămâni. O săptămâna jumătate este dedicată relaxării, călătoriei și vacanței propriu-zise, dar și ieșirilor cu prietenii, iar o săptămâna jumătate o rezerv pentru curățenie. Să vorbim un pic despre partea a două a concediului meu.

Anul acesta, de exemplu, am zugrăvit pereții camerei mele. Și credeți-mă că nu a fost deloc simplu. Și asta pentru că am avut 8 pereți și nu 4. De ce? Pentru că dormitorul meu care este decorat extrem de simplu, are o prelungire către o încăpere, fără uși, unde am așezate toate decorațiunile. Este un fel de cameră cu amintiri, așa cum îmi place mie să o numesc. Tot acolo, am așezată o canapea înflorată și un fotoliu unde pot sta tolănită ore-n șir, dar pe care le folosesc atunci când lucrez. De obicei, țin laptopul în brațe și lucrez la tot felulde proiecte.

Însă, pe lângă culoarea nouă pe care am oferit-o pereților mei, mi-am dat seama că lipsește ceva. Dormitorul parcă arăta la fel de banal, chiar dacă pereții se transformaseră din galben pal în verde măsliniu. Așa că m-am hotărât să cumpăr o pilotă nouă de pat.

Da, ați citit bine, pilotă de pat! Iar dacă vă întrebați ce legătură are pilota de pat cu schimbarea, vă spun eu. Încercați să vă cumpărați unele cu modele preferate și o să vedeți cum patul dumneavoastră va părea mai ispititor. Iar dacă credeți că acest lucru o să vă facă să vă doriți să stați toată ziua în pat, în loc să mergeți la muncă, vă spun că nu va fi așa pentru că alarma ceasului nu o să vă dea pace.

Însă atunci când veți ajunge acasă obosit, veți găsi niște pilote de pat care vă vor transforma dormitorul într-o adevărată oază de liniște și odihnă.

Oricum, de când mă știu, am fost preocupată de ritualul dinaintea somnului. Așa că nu e de mirare că deși iubesc decorațiunile și amintirile, am ales să le așez separat, iar dormitorul meu se rezumă acum doar la un pat uriaș, două noptiere, o masă cu un scaun și o comodă cu tv. Este destul de simplu, având în vedere cum arată celelalte camere, pentru a crea impresia de libertate. Nu am dulap de haine pentru că am rezervat special o cameră cu garderobă pentru asta. Un dulap mare, mi-ar fi oferit senzația că mă sufoc.

Când dorm, am nevoie de întuneric, liniște, un pat moale și mare unde să mă pot rostogoli. Și trebuie totodată să fiu acoperită. Dacă nu sunt acoperită, nu pot să dorm. Iar pilota de pat mă ajută să fac acest lucru.